Bethesda a dezvăluit, în cadrul conferinței susținute de companie la E3 2018, un nou joc al seriei The Elder Scrolls dezvoltat special pentru dispozitivele mobile. Și, chiar dacă se adresează utilizatorilor de iPhone, iPad și telefoane bazate pe Android, The Elder Scrolls: Blades va oferi o experiență completă pentru fanii seriei, cu grafică de cel mai înalt nivel, quest-uri, arme și armuri de colecționat, skill-uri upgradabile, tot felul de magii și bătălii în timp real.
Jucătorii vor avea ocazia de a intra în pielea unui membru al Order of the Blades, exilat și forțat să se reîntoarcă în orașul său natal, pe care îl găsește însă în ruine. Astfel, rezolvând quest-uri și câștigând experiență, eroul va putea să-și reclădească orașul, fiecare jucător urmând să-și poată dezvolta propriul oraș unic.
Pe lângă campania propriu-zisă, în The Elder Scrolls: Blades jucătorii se vor mai putea aventura în două alte moduri de joc separate: Abyss, un dungeon generat aleatoriu care nu se termină niciodată, monștrii și provocările întâlnite devenind din ce în ce mai dificile, precum și Arena, unde doi jucători se pot confrunta direct într-o bătălie 1vs1.
Indiferent de modul de joc ales, The Elder Scrolls: Blades va putea fi jucat atât în mod landscape, unde va fi folosita o schemă de control pentru două mâini, cât și în mod portrait, jocul putând fi controlat astfel doar cu degetele de la o singură mână.
The Elder Scrolls: Blades va fi disponibil în mod gratuit, în această toamnă, pentru dispozitivele bazate pe iOS (iPhone și iPad) și Android, cu promisiunea că jocul urmează să fie lansat ulterior și pentru alte platforme, inclusiv cele dedicate realității virtuale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER